Grupul de lucru „Suport pentru pacienți și advocacy”, constituit la nivelul colegiului național, demarează Proiectul de traducere și adaptare a infograficelor dezvoltate în cadrul World Physiotherapy – European Region (WP-ER), cu scopul de a facilita accesul pacienților și al publicului larg la informații corecte, clare și standardizate privind fizioterapia.
Pentru implementarea acestui proiect, grupul se extinde și deschide înscrieri pentru noi membri.
Responsabilitățile membrilor grupului de lucru
• Participarea la procesul de traducere și adaptare a materialelor informative WP-ER.
• Asigurarea coerenței terminologice și a calității conținutului în conformitate cu standardele profesiei.
• Colaborarea cu ceilalți membri pentru structurarea materialelor în format accesibil pacienților.
• Susținerea activităților de diseminare a infograficelor în mediile relevante.
! Termenul de înscriere în grupul de lucru pentru acest proiect este până la data de 31.12.2025.
Vă invităm să vă alăturați acestui demers care contribuie direct la informarea corectă a pacienților și la promovarea rolului fizioterapeutului în societate.
